(4 iunie)
În martirologiul siriac şi cel al Fericitului Ieronim din secolele III-IV sînt pomeniţi, pe lîngă alţi 25 de martiri, şi patru martiri originari din Răsăritul Europei, numiţi: Zotic, Atal, Camasie şi Filip. Aceşti sfinţi mucenici au pătimit pentru Hristos sub împărăţia lui Diocleţian şi Maximian. Se crede că erau ostaşi în armata romană, dar, pentru credinţa lor în Hristos, au fost condamnaţi la moarte prin tăiere cu sabia.
Nu se ştie exact data morţii lor, nici locul unde au fost martirizaţi. Unii cred că au fost surghiuniţi la Gurile Dunării, în nordul Dobrogei de astăzi, unde erau exilaţi numeroşi creştini ai Imperiului Roman, care nu voiau să jertfească idolilor. După tradiţie, aceşti sfinţi martiri ostaşi au fost judecaţi de autorităţile romane în oraşul Noviodunum, tot în Dobrogea.
Prin secolele IV-V, s-a construit în localitatea Niculiţel, din judeţul de astăzi, Tulcea, o basilică din piatră cu hramul Sfîntul Atanasie cel Mare, care a fost reînnoită în secolul XIII, în care au fost aşezate moaştele acestor sfinţi mucenici. Cu voia lui Dumnezeu, în anul 1971, luna septembrie, datorită ploilor abundente, pîrîul Niculiţel a inundat şi a scos la lumină o criptă sub vechea temelie a bisericii din secolul IV, în care se aflau, într-un sicriu comun, moaştele acestor patru sfinţi mucenici. Pe peretele interior al criptei scrie în limba greacă: "Martîres tou Hristou". Iar pe peretele opus scrie numele lor: "Zotikos, Attalos, Kamasis şi Filippos".
Această criptă martirică, recent descoperită, este unică în România şi în sud-estul Europei.
Moaştele acestor sfinţi martiri au fost aşezate în patru racle de lemn şi depuse spre închinare în biserica Mănăstirii Cocoş din apropiere, unde se păstrează şi astăzi, avînd zi de prăznuire 4 iunie.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu