sâmbătă, 12 iulie 2025

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Administrația Trump a impus tarife comerciale de 30% pentru bunurile importate din UE, măsură efectivă din 1 august.


Administrația Trump a impus tarife comerciale de 30% pentru bunurile importate din UE, măsură efectivă din 1 august. Trump spune că, dacă UE va răspunde cu tarife și taxe sancționatorii proprii, va ridica tariful în așa fel încât să fie mereu cu 30 puncte procentuale mai mare decât taxa ueropeană.

Von der Leyen a declarat deja că va lua măsuri de “retaliere”. Deci, Ursula acceptă să intre în război comercial cu SUA.
În mod evident, acest tarif comercial ne afectează și pe noi. Deși nu pare, România are oareșce exporturi în SUA. Iar dacă UE va pune taxe pe serviciile digitale, asigurate aproape integral de Big Tech - ul american, costurile tututor bunurilor și serviciilor vor exploda, asta pentru că cineva, obsedată de ideile sale de construcție a unei colivii digitale “benefice” locatarilor, a decis să digitalizeze și bancarizeze generalizat.
Acea cineva se numește von der Leyen. Ursula von der Leyen.
Orice încercare de înțelegere cu Trump, de acum încolo, trebuie să pornească de la demisia/demiterea Ursulei.
În caz de refuz, falia cu America va deveni, curând, un fel de Grand Canyon.
Orice revenire la normal și natural presupune ca Ursula să plece acasă, la pensie, și să bucure de “beneficiile” plagiatului tezei sale de doctorat din 1991.
În caz de refuz, tot sistemul de comunicație, de transport și de plăți riscă să colapseze.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu