Din istoria demna si tragica a poporului nostru:Ioan Voda cel Viteaz (1572-1574)
Ioan Voda cel Viteaz, voievodul care a domnit mai putin de 3 ani (1572-1574) si a indraznit cu tara sa mica sa atace puternicul Imperiu Otoman.
Intrebat de ostenii sai inaintea luptei decisive cati sunt in oastea inamica a raspuns: "ii vom numara in lupta".
"In februarie 1574 turcii trimit la Ioan Vodă ordin să dubleze haraciul. Petru, fratele domnitorului Alexandru al Valahiei, promisese că va da 80.000 de galbeni în loc de 40.000, iar sultanul se gândise să-i ceară la rândul său tot atâta lui Ioan. Voievodul convoacă sfatul domnesc. Le spune că au de ales între dublarea haraciului- după care ar fi urmat cu siguranță alte cereri- și lupta împotriva păgânului. Domnul spune că personal nu are niciun interes, deoarece nu el plătește suma cerută, dar îl doare inima de țară. Făgăduiește să lupte până la final. ”Așa Ion Vodă umplând pre toți cu nădejde, cu glas mare strigară că lângă dânsul vor peri toți” și jură pe Evanghelie. În ajutorul Moldovei, conform cronicilor, au venit doar 1.200 de cazaci zaporojeni, care destul de probabil erau de fapt polonezi. La oaste e chemată toată țara care răspunde negreșit. Ioan Vodă cel Cumplit o înzestrase la nivelul marilor armate ale vremii: 30 de tunuri obișnuite, 80 de tunuri mari, aruncătoare de ghiulele. Pretendentul Petru Șchiopul, fratele său Alexandru și cu o oaste turcească și muntenească încep în aprilie 1574 să se îndrepte spre Moldova.
În dreptul satului Jiliște, la est de Focșani, voievozii din Valahia sunt interceptați de Ioan Vodă și bătuți în chip rușinos. Domnul Moldovei îl timite pe Vintilă, fiul lui Pătrașcu cel Bun, să ocupe Bucureștiul și să ia domnia. Acesta reușește, dar după patru zile, o parte din boierii lui Alexandru Vodă se întorc, îl prind, îl ucid, iar capul său este atârnat de poarta Curții domnești. Între timp, Ioan Vodă cucerește Brăila, fără cetate însă. Armata moldoveană pornește spre Chilia și Cetatea Albă. Are loc o luptă în care turcii iar pierd, scăpând doar 1.000 dintre ei. Urmează cucerirea Tighinei, dar din nou, cetatea nu poate fi luată. Nici măcar un atac al tătarilor nu îi poate zădărnici planurile lui Ioan Vodă. Cetatea Albă este și ea luată din mâinile turcilor, dar la fel, fortăreața rezistă. Victoriile lui Ioan au mare răsunet la Constantinopol. Selim hotărăște o expediție de proporții împotriva rebelului. La oștile otomane se adaugă contingente muntene și tătărești, astfel că efectivul lor se ridică la cica 60.000 de războinici. Pentru a împiedica inamicul să treacă Dunărea pe la Isaccea, domnul Moldovei îl trimite pe Ieremia Cernăuțeanul, portarul Sucevei, cu o oaste. O primă tentativă de trecere a fluviului de către turci se pare că a fost respinsă de moldoveni. Intervine însă trădarea. Petru Șchiopul îl cumpără pe Ieremia cu 30.0000 de galbeni.
Portarul Sucevei se întoarce în tabăra lui Ioan Vodă și dă informații mincinoase cu privire la efectivele inamice pe care le raportează la cel mult 30.000, poate chiar 10-15.000. Pe baza indicațiilor lui Ieremia, acompaniat de surle și trâmbițe, Ioan Vodă își îmbărăbătează oștenii și pleacă la luptă. Lângă iezerul Cahulului, lângă Oblucința, are loc o luptă pe 10 iunie 1574. Ghinionul a făcut ca Ioan Vodă să nu ”prindă limbă„ adică prizonieri din avangarda otomană înfrântă, pe care ar fi putut să-i interogheze și să obțină informații corecte. Înainte de luptă a avut loc un episod demn de a intra în istoria militară a lumii. Moldovenii, îngrijorați de numărul mare al dușmanilor, îl întreabă pe domnitor cifra exactă a otomanilor. Acesta răspunde: ”Îi vom număra în luptă”. În ajunul bătăliei, doi mari vornici trec în tabăra turcească. A doua zi, când se dă semnalul luptei, altă parte a boierimii, în frunte cu Ieremia portarul Sucevei, pleacă steagurile și punând cușmele în vârful sulițelor și săbiilor trec de partea dușmanului. Dacă raportul inițial era estimat de 1/1, acum era de cel puțin 3/1 în favoarea otomanilor.
Turcii îi pun pe trădători în prima linie astfel încât la cel dintâi atac ei sunt secerați de artileria moldoveană. Un al doilea efort are același rezultat. ”Și multă moarte s-au făcut în ambele părți, că nu era a călca pre pământ, ci pre trupuri de om. Și așa mai apoi de aproape se bătea, că și mâinile le obosiseră, și armele-și scăpau”. Lupta era atât de crâncenă, încât combatanții nici nu mai puteau ține sabia în mână de oboseală. Are loc un scurt răgaz. Se pornește însă o ploaie puternică și se udă praful de pușcă. Dacă până atunci artileria făcuse un prăpăd nemaivăzut de turci, acum otomanii atacă în plin avânt. Domnul moldovean nu se sperie și cu un detașament pătrunde vitejește în liniile inamice și distruge 60 de tunuri. Fapta permite oștii moldovene să se retragă în ordine. În satul Roșcani, pe vârful unui deal, voievodul își așează tabăra. Inamicul ia cu asalt poziția, dar e respins. Armata moldoveană începe să sufere de sete. Roua culeasă cu bucăți de pânză, nu era suficientă. Ioan Vodă, vrând să-și cruțe oastea, se predă, astfel pe 14 iunie 1574. Ahmed-Pașa, comandantul otoman, jură de șapte ori pe Coran, iar Petru pe Evanghelie că îi vor lăsa pe cei asediați să plece liberi la casele lor, iar pe voievodul lor îl vor duce nevătămat în fața sultanului.
După ce își ia rămas bun de la ai săi, domnitorul se deplasează la cortul căpeteniei otomane unde răspunde în turcește acuzațiilor aduse. Acolo, cu toată garanția jurămintelor, marele ușer împărătesc Cighaleg Zade Iusuf, un italian renegat, îl înjunghie, decapitează, iar trupul îi este legat de patru cămile și rupt astfel în bucăți. ”Cazacii” sunt atacați, dar aceștia pier vitejește până la ultimul. Tătarii sunt îndemnați să prade ”de n-au fost niciodată mai mare pustietate în țară decât atuncea”. Capul domnitorului a fost ținut de poarta Curții domnești alături de acela al lui Vintilă. Bucățile trupului nu se știe unde au fost duse."
