 |
| Iconographer Daniel Neculae |
Predică la Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe,
purtătorul de biruinţă
( 23 aprilie )
neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător,
purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe,
roagă pe Hristos Dumnezeu să mîntuiască sufletele noastre
(Troparul Sfîntului)
Astăzi facem pomenirea Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, preaslăvitul ostaş al Mîntuitorului nostru Iisus Hristos.
Acest preaviteaz ostaş al Împăratului ceresc, s-a născut în Capadocia dintr-o familie creştină aleasă. Încă din fragedă copilărie s-a deprins pe sine la toată fapta cea bună, fiind crescut în frică de Dumnezeu de către mama sa, care era din Cezareea Palestinei, unde ea avea multă avere.
După ce tînărul Gheorghe a ajuns în vîrstă, a fost luat la oaste, iar fiindcă era viteaz şi iscusit în rînduiala sa, a fost ridicat la gradul de tribun şi i s-a încredinţat un corp de armată, spre a-l conduce. Arătîndu-se, apoi, a fi mare luptător şi biruitor în războaie, a fost cinstit de împăratul Diocleţian cu rangul de comite şi în sfîrşit a fost numit comandant al armatei romane de răsărit.
Dar, hotărîndu-se o mare persecuţie a creştinilor, el s-a împotrivit planurilor împăratului, mărturisind cu mare îndrăzneală pe Iisus Hristos. Împăratul s-a tulburat mult pentru vitejeasca împotrivire a sfîntului, încît nu putea nici vorbi şi a făcut semn antipatului să-i răspundă lui Gheorghe. Acesta, chemîndu-l mai aproape, i-a zis: "Cine te-a îndemnat să vorbeşti cu atîta îndrăzneală?" Iar Sfîntul i-a răspuns: "Adevărul!"
Din întrebările şi răspunsurile ce au urmat, s-a constatat că este creştin şi gata a pătimi pentru Hristos. Atunci, însuşi Diocleţian încearcă prin cuvinte măgulitoare a-l atrage pe sfîntul, dar el a rămas hotărît în mărturisirea sa. După aceea a fost dus în temniţă şi supus torturilor celor mai grele, punîndu-i-se o piatră mare pe piept, încît aproape l-a strivit. A doua zi, înfăţişîndu-se înaintea împăratului cu pieptul turtit, abia putea să mai vorbească. Apoi, mărturisind că rămîne nestrămutat în hotărîrea sa, a fost legat de o roată şi sfîşiat de fiarele ascuţite prin care trecea corpul său.
Aceste chinuri le suferea Sfîntul cu multă răbdare, lăudînd pe Dumnezeu din adîncul inimii. Împăratul, crezînd că a murit, a plecat plin de bucurie, iar Sfîntul Gheorghe a fost dezlegat şi vindecat de rănile sale, prin puterea lui Dumnezeu. Apoi un înger luminos a venit să-l îmbărbăteze.
Ostaşii, mirîndu-se de cel întîmplate, au spus toate acestea împăratului. Şi iată, însuşi Sfîntul Gheorghe a venit în mijlocul lor sănătos ca mai înainte, încît mulţi s-au minunat şi au crezut în Iisus Hristos, Care preamăreşte pe sfinţii Săi. Însăşi împărăteasa Alexandra, văzînd pe mucenic tămăduit prin puterea lui Dumnezeu şi auzind de arătarea îngerească, a crezut în Dumnezeu, cunoscînd adevărul. Împăratul a poruncit apoi ca Sfîntul Gheorghe să fie îngropat într-o groapă cu var nestins, dar şi de aici a ieşit nevătămat. Apoi a fost încălţat cu încălţăminte de fier, cu piroane înroşite în foc, care l-au rănit greu la picioare, dar în chip minunat s-a vindecat. A doua zi, împăratul a îndemnat pe Sfîntul Gheorghe să jertfească idolilor, dar el cu multă îndrăzneală mărturisind credinţa în Hristos a fost bătut cu curele de piele, pînă ce trupul său s-a umplut de răni.
Dar, văzînd Diocleţian că s-a făcut din nou sănătos şi crezînd că este fermecător, a poruncit unui vrăjitor renumit, Atanasie, să-l omoare cu otravă. Dar nici otrava nu la vătămat. După aceasta, Sfîntul sculînd pe un mort, mulţi au crezut în Iisus Hristos, între care şi vrăjitorul Atanasie. Peste noapte i s-a arătat Domnul în vis şi l-a îmbărbătat vestindu-i că în curînd va primi cununa muceniciei. A doua zi, Diocleţian încercă din nou să înduplece pe Sfîntul Gheorghe cu cuvinte blînde, dar el s-a dus în templul lui Apolon şi prin rugăciunile sale a risipit toţi idolii la pămînt.
Auzind aceasta, împărăteasa Alexandra n-a mai putut tăinui credinţa sa şi, alergînd la locul unde se afla marele mucenic Gheorghe, a început a striga: "Dumnezeul lui Gheorghe, ajută-mi, că numai tu eşti atotputernic". După ce s-a potolit mînia poporului, împăratul văzînd că toate încercările lui sînt zadarnice, a poruncit să-i taie capul, atît Sfîntului, cît şi împărătesei Alexandra, soţia sa. Ostaşii ducîndu-i la locul de tăiere, Sfînta împărăteasă Alexandra a murit pe cale, iar ostaşul lui Hristos, Sfîntul Gheorghe, după ce s-a rugat cu căldură lui Dumnezeu, mulţumindu-i pentru binefacerile primite, şi-a plecat capul cu bucurie şi a primit cununa cea nevestejită a măririi, în ziua de 23 aprilie.
Dar şi după moarte, Sfîntul Gheorghe a făcut multe minuni, dintre care vom aminti doar cîteva. A adus stîlpul de piatră al unei văduve, aruncîndu-l în mare, pînă în oraşul Ramel, unde se zidea o biserică închinată Sfîntului Gheorghe. A vindecat mîna cea bolnavă a unui saracin (arab), care voia să lovească cu sabia în icoana Sfîntului. A izbăvit pe un copil din robia saracinilor şi l-a adus într-o clipă în casa părinţilor săi, pe cînd servea la masă pe stăpînul său. A adus, de asemenea, din robie, pe un alt copil al unui preot, pe cînd acesta slujea Sfînta Liturghie, la pomenirea Sfîntului Gheorghe. A scăpat, ca un viteaz ostaş al lui Hristos, pe un tînăr Gheorghe din robie şi multe alte minuni a făcut Sfîntul.
Nu vom tăcea însă, a povesti minunea cu uciderea balaurului. În părţile Siriei, aproape de Beirut, era un lac în care trăia un balaur uriaş, care se hrănea cu carne de om. Cu sfat de obşte, au hotărît toţi locuitorii acelei cetăţi să-şi dea fiecare pe rînd cîte un copil spre mîncare balaurului. La urmă, venind şi rîndul împăratului, şi-a dat şi el pe fiica sa. Şi pe cînd fecioara aştepta pe malul apei, plîngînd cu mare frică, iată, apare Sfîntul Gheorghe, în chip de ostaş, călare pe un cal alb şi cu suliţă în mînă. "Nu te teme, fecioară, că eu, în numele Domnului Dumnezeului meu Celui adevărat, te voi izbăvi de balaur", i-a zis Sfîntul.
Apropiindu-se fiara aceea, sfîntul s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi a zis: "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh". Apoi, repezindu-se asupra balaurului, l-a lovit cu suliţa în gîtlej şi l-a doborît. Deci a zis fecioarei aceleia să-l lege cu brîul său şi să-l ducă în mijlocul cetăţii. Adunîndu-se poporul cu frică, Sfîntul a strigat: "Nu vă temeţi, ci nădăjduiţi spre Domnul nostru Iisus Hristos şi credeţi întru El, că El m-a trimis să vă izbăvesc de balaur". Şi îndată, tăind fiara aceea cu sabia, tot poporul a crezut în Hristos şi a cerut botezul.
Moaştele Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe au fost aşezate în oraşul Lida din Ţara Sfîntă, într-o biserică unde veneau credincioşi din ţările creştine şi primeau sănătate şi ajutor. După secole de linişte, Palestina a ajuns sub ocupaţie arabă şi turcească, iar sfintele sale moaşte au fost aduse în Europa şi împărţite la biserici şi mînăstiri.
La biserica sa din Lida se păstrează mormîntul Sfîntului Gheorghe, candela sa din care se miruiesc pelerinii şi lanţurile de fier cu care marele mucenic a fost legat în temniţă.
Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, numit şi "Purtătorul de biruinţă", pentru că a purtat biruinţă asupra diavolului şi a păgînilor, răbdînd cu vitejie toate, pentru dragostea lui Hristos, este cinstit în Biserica Ortodoxă printre cei mai mari sfinţi martiri. Cumplitele sale chinuri, rănile de moarte pe care i le făceau ostaşii lui Diocleţian, vindecarea minunată a trupului său zdrobit de dureri ca şi marea sa credinţă în Dumnezeu, răbdarea sa supraomenească, bărbăţia şi curajul său de a-l mărturisi pe Hristos l-au făcut pe Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe cel mai cinstit şi mai preţuit în întreaga creştinătate.
În toate ţările creştine se află locaşuri de închinare înălţate în cinstea lui şi creştini care îi poartă cu evlavie sfîntul său nume. Sînt şi armate care au avut de patron şi protector în războaie pe Sfîntul Gheorghe, Purtătorul de biruinţă.
În Ţările Române, Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe are un adevărat cult. Sînt numeroase bisericile înălţate în cinstea lui. Sînt numeroşi şi creştinii care-i poartă numele, cu cuvenită evlavie. Mai ales Ştefan cel Mare şi Sfînt avea mare respect pentru Sfîntul Gheorghe. Căci, precum acest tare mucenic a biruit prin credinţă, prin bărbăţie şi răbdare pe diavoli, pe păgîni şi pe balaurul cel cumplit care ucidea oamenii, aşa şi Ştefan cel Mare şi Sfînt a biruit cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Sfîntului Mucenic pe turci şi tătari şi pe toţi cei care voiau să robească Ţara Moldovei.
El a rînduit ca patron al oştirii şi al Moldovei pe Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe. Cînd plecau la luptă, ostaşii purtau steagul cu icoana Sfîntului Gheorghe şi se întorceau totdeauna biruitori din războaie. Astăzi se mai păstrează două steaguri originale ale lui Ştefan cel Mare, cu icoana Sfîntului Gheorghe pe ele, lucrate cu fir de aur, care l-au însoţit pe domn în luptă. Unul se află la Muzeul Militar din Bucureşti şi altul se păstrează la Mînăstirea Zografu din Muntele Athos, fiind donat de marele voievod, ctitorul ei.
În anul 1488, Ştefan cel Mare şi Sfînt a zidit în nordul Moldovei vestita Mînăstire Voroneţ, cu hramul Sfîntul Gheorghe. În fiecare an se prăznuia, ca o mare sărbătoare a Moldovei, ziua de 23 aprilie, cînd se cinsteşte Sfîntul Gheorghe. Tot în numele Marelui Mucenic Purtător de biruinţă, Ştefan a zidit din temelie şi Mînăstirea Zografu din Athos, una din cele mai mari ctitorii mînăstireşti din lume, pe care a înzestrat-o, printre altele, cu steagul său de luptă şi cu o frumoasă icoană pe lemn, cu chipul Sfîntului Gheorghe.
Vedeţi cît de mult a pătimit pentru Hristos Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe? Vedeţi bărbăţie de martir? Vedeţi răbdare de ostaş al Bisericii lui Hristos? Vedeţi cît de mare este puterea credinţei în Dumnezeu? Vedeţi că numai prin jertfă proprie se apără credinţa în Dumnezeu? Mucenicii nu varsă sîngele altora, ci pe al lor. Nu urăsc pe nimeni, deşi sînt urîţi de cei răi şi necredincioşi. Nu se răzbună niciodată, ci iartă pe ucigaşi. Nu se tem de moarte, ci aşteaptă să fie cît mai repede dezlegaţi de trup, căci cred în viaţa veşnică şi doresc să ajungă mai degrabă la Hristos.
Tocmai în aceasta constă taina credinţei în Dumnezeu. Tocmai aceasta o face să fie puternică, tare, frumoasă, mîntuitoare şi veşnică. Să fii lovit şi tu să-i săruţi pe chinuitori! Să fii condamnat la moarte şi tu să te bucuri! Să fii ucis pentru Hristos şi tu să ierţi pe toţi! Credinţa puternică, bărbăţia, răbdarea, smerenia şi iertarea creştină, acestea sînt laudele sfinţilor şi ale creştinilor; acestea sînt cununa Bisericii, podoabele credincioşilor şi nădejdea mîntuirii noastre. Aceasta o spune şi Proorocul David: Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor - adică în puterea cea trecătoare, pămîntească şi neputincioasă -, iar noi ne lăudăm întru numele Domnului Dumnezeului nostru (Psalm 19, 8). Iar în alt loc zice: Mie îmi sînt foarte cinstiţi prietenii Tăi, Dumnezeule; foarte s-a întărit puterea lor! Duhul Sfînt îi numeşte "prieteni" pe sfinţi, pe cei ce Îl mărturisesc în lume şi se jertfesc pentru Evanghelie.
Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe este unul din marii martiri ai Bisericii şi prieten apropiat al lui Hristos. El şi-a dat viaţa pentru adevăr. Sîngele lui şi al altor sfinţi au întărit şi apărat credinţa, Biserica, unitatea şi dragostea creştinilor în lume. El nu s-a luptat cu oamenii, ci cu diavolul. În fiecare ostaş care îl chinuia, el vedea pe diavolul care îl îndemna la aceasta. Că nu oamenii, ci diavolii ne urăsc, fac vrajbă între fraţi şi războaie în lume. Ei ne ispitesc şi ne îndeamnă la păcat; dar este în puterea noastră să-i respingem.
Sfîntul Gheorghe este numit "primăvara duhovnicească", pentru că prin el s-a întărit mult creştinismul şi l-a reînnoit ca o primăvară. Pentru aceasta şi Biserica noastră cîntă astăzi aşa de frumos: "Veniţi toţi să prăznuim luminată pomenirea mucenicului Gheorghe şi să-l încununăm pe el cu flori de primăvară ca pe cel ce este nebiruit" (Stihirile Litiei).
Să ne aducem aminte astăzi, la prăznuirea Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, că şi noi sîntem ostaşi ai lui Hristos, prin botez. Oare n-am spus noi atunci, înaintea lui Dumnezeu, a îngerilor şi a preotului că "ne lepădăm de satana şi de toate lucrurile lui şi de toţi slujitorii lui şi de toată slujirea lui şi de toată trufia lui?" N-am spus noi atunci că "ne unim cu Hristos?" Ne lepădăm de lucrurile satanei cînd părăsim lucrarea păcatului prin pocăinţă şi ne unim cu Hristos prin Sfînta Împărtăşanie, prin rugăciune şi prin lucrarea faptelor bune.
Dar nu ne lepădăm de satana şi de toate lucrurile lui, adică de păcate numai cînd ne botezăm, ci în toată viaţa noastră. Căci nici ispitele păcatului nu încetează la Botez, ci ne luptă pînă la moarte. De aceea pînă la moarte trebuie să ne luptăm şi noi cu ispitele păcatului ce vin de la diavolul, de la cei din jurul nostru şi de la însuşi trupul nostru. Pînă la moarte trebuie să fim ostaşi ai lui Hristos, să ne luptăm cu păcatul, cu patimile care ne împresoară, cu gîndurile rele, cu imaginaţia, cu ispitele tinereţii, cu slăbiciunile bătrîneţii şi cu săgeţile ucigaşe ale diavolului. Căci cine nu se luptă după lege, nu se încununează(II Timotei 2, 5), zice Sfîntul Apostol Pavel. Iar cel ce va răbda - necazurile pentru Hristos şi pentru viaţa veşnică - pînă la sfîrşit, acela se va mîntui (Matei 10, 22).
Sfîntul Gheorghe este numit "Purtător de biruinţă", căci a răbdat toate pînă la sfîrşit şi s-a luptat după lege, adică după Evanghelie. Dar oare creştinul şi călugărul care se luptă în toată viaţa cu diavolul şi cu patimile trupului şi nu se lasă biruit de ele, nu este şi el mucenic şi purtător de biruinţă? Cel care-şi păzeşte trupul curat de toate întinăciunile păcatelor, nu este şi el mucenic de bunăvoie? Cel ce se luptă pînă la moarte cu mînia, cu lăcomia, cu lenea, cu zgîrcenia, cu mîndria şi cu răutatea, nu este şi el un martir şi ostaş al lui Hristos? Căci arde pe diavoli şi-i izgoneşte cu rugăciunea şi smerenia, cu spovedania şi milostenia, primind astfel în cămara inimii sale pe Mirele Hristos prin Sfînta Împărtăşanie. La fel şi cel care-şi stăpîneşte cu tărie, limba, ochii şi simţurile este considerat mucenic al lui Hristos în sens duhovnicesc.
Fraţii mei, întreaga noastră viaţă este o luptă ca în arenă. Lupta creştinului este grea, duşmanul este cumplit, ispitele sînt uşor amăgitoare, credinţa noastră este slabă, rugăciunea puţină şi grijile vieţii multe şi înşelătoare. Dar să nu dăm înapoi. Armele noastre de luptă împotriva diavolului şi a păcatului sînt: credinţa tare, vie şi adevărată, rugăciunea, Sfînta Cruce, Biserica, duhovnicul, Sfînta Liturghie, Sfintele Taine, smerenia, aducerea aminte de moarte, exemplul şi ajutorul sfinţilor, milostenia şi nemuritoarea dragoste.
Cu asemenea arme de ne vom înarma, sîntem adevăraţi ostaşi ai lui Hristos. Atunci vom putea birui pe balaurul diavol, care caută să ne ucidă prin păcate. Atunci şi numai atunci vom primi şi noi, dincolo, cununi de biruinţă şi ne vom învrednici, cu rugăciunile Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe şi ale tuturor sfinţilor, să dobîndim viaţa cea veşnică şi să lăudăm împreună pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh. Amin.
